miercuri, 16 aprilie 2014

Învierea Domnului, dezlegarea legăturilor morţii

Pr. Vasile Gafton





Paştele este trecerea firii omeneşti de la moarte la viaţă. Este schimbarea percepţiei noastre, a oamenilor, cu privire la existenţă în ansamblul ei şi, în mod special, cu privire la existenţa noastră. Totul se schimbă, toate se redefinesc în funcţie de Înviere. Chiar şi postul, pe care tocmai l-am încheiat, deşi ne aminteşe de moartea pe care păcatul a introdus-o în firea noastră face acest lucru punându-ne dinainte, în permanenţă, Învierea.
Această schimbare de viziune este posibilă în special datorită faptului că noi suntem dezlegaţi prin Înviere de legăturile morţii. Moartea nu mai are stăpânire asupra noastră, deoarece a fost biruită, iar biruinţa asupra ei a fost repurtată de Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat. Din moment ce Învierea Domnului lucrează în firea noastră, toate ale noastre se schimbă, chiar şi modul în care noi L-am cunoscut sau Îl cunoaştem pe Dumnezeu.
Astfel, „dacă necunoaşterea lui Dumnezeu însemna moarte, cunoaşterea lui Dumnezeu este viaţa, viaţa cea adevărată, adică veşnică”, deoarece, prin Înviere, viaţa noastră devine o cunoaştere continuă a lui Dumnezeu, cunoaştere care nu se mai poate încheia decât cu viaţa, iar nu cu moartea[1].
Condiţia mortalităţii noastre devine, din acest motiv, desprinderea noastră de Dumnezeu. Din această stare de îndepărtare maximă de Izvorul vieţii noastre ne-a adus Hristos din nou la Tatăl. Cum? Luând asupra Sa „soarta păcătosului, adică a omului fără de Dumnezeu şi de aceea, ca orice păcătos şi ca orice om, a murit; a murit din cauza pierderii lui Dumnezeu”[2].
Tocmai din motivul invocat anterior, conform Triodului - care ne-a călăuzit paşii spre momentul Bucuriei supreme, Paştele - omul există şi se defineşte în mod real doar în relaţie de comuniune cu Dumnezeu, comuniune din care el, omul, îşi primeşte adevărata libertate. Însă, rânduit spre cultivarea grădinii Edenului, omul ratează desăvârşirea prin căderea în păcat, este izgonit din rai şi dobândeşte ca şi consecinţe ale acestei căderi stricăciunea, caracterul pătimaş, al căror ultim efect va fi moartea. În această stare îl cunoaştem, din păcate, pe om, noi, care ne numim tot oameni: în îndepărtarea sa de Dumnezeu şi în imposibilitatea lui de a-şi mai dori să fie din nou cu Dumnezeu.
Desigur, Învierea, este Cea Care restaurează, în Hristos, comuniunea noastră autentică şi intimă cu Viaţa. Învierea ni se oferă ca dar din partea lui Hristos, dar care să ne dezlege pe noi, oamenii, din legăturile morţii. De aceea, cu bucurie, de la Paşti la Înălţarea Domnului tot repetăm unii altora cu bucurie că, Hristos a Înviat! şi simţindu-ne dezlegaţi de moarte mărturisim purtaţi de aceeaşi bucurie că, tot ce ni se vesteşte despre Învierea lui Hristos este valabil în mod cert: Adevărat a Înviat!




[1] La Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Studiu introductiv la lucrarea lui Alexander Schmemann, Postul Mare, trad. şi studiu introductiv de pr. Dr. Vasile Gavrilă, ediţia a doua, Ed. Sophia, Bucureşti, 2013, p. 9-10
[2] Cf. Mitropolitul Antonie Bloom, Despre credinţă şi îndoială, trad. din limba rusă de Mihai Costiş, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2007, p. 60; 62.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu