duminică, 10 martie 2013

GHEORGHE LAZĂR


de Georgiana Ioana Buşi,
Lieul Teoretic Constantin Noica, Sibiu.



“Viaţa nu înseamnă a trăi, ci a şti pentru ce traieşti.”
Nicolae Iorga.


                Ai putea crede că cineva din viaţa ta, ar putea face ceva? Cineva din oraşul tău ar putea creea ceva? Crezi că eşti capabil să îndeplineşti unele funcţii, poate nu chiar aşa de importante pentru ceilalţi, dar foarte importante pentru tine? Ai putea crede că cineva se gândeşte la tine si ţine la tine chiar dacă tu nu accepţi această idee şi acela te va ajuta în situaţii dificile? Noi, ca oameni, suntem capabili să facem orice, de la bine la rău, pentru că nu avem o limită. Vreau să încep prin a vă aduce aminte de cineva care şi-a început viaţa chiar din oraşul nostru.
            Fiecare epocă îşi are eroii săi, personalităţile sale devenite ulterior modele veritabile pentru predecesori datorită meritelor, capacităţilor şi calităţilor de excepţie cu care au intrat în istorie. De obicei, aceşti oameni au un profil asemănător: modeşti, curajoşi, plini de entuziasm şi tenacitate, altruişti, cu gîndul mai mult la idealurile şi aspiraţiile poporului lor decît la viaţa şi comfortul personal.
Considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească (în 1818  a înființat în București prima școală cu predare în limba română “Şcoala de la Sfântul Sava”), Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779 Avrig - d. 17 septembrie 1823 Avrig ) a fost un pedagog, teolog şi inginer român.
Era fiu de ţărani înstăriţi, fratele sau Oanea era, la 1823, primar al Avrigului. S-a născut, foarte probabil, la 5 iunie 1779, ca primul dintre cei 6 copii (4 băieţi şi două fete) ai lui Gheorghe şi Maria Lazăr, ţărani din satul Avrig, localitate ce aparţinea baronului Samuel von Brukenthal, acesta fiind luat de mic în casa baronului. Şcoala primară a făcut-o la Avrig (1791-1798);  gimnaziul la piariştii[1] din Cluj (1798-1801) şi la Sibiu (1801-1802);  filosofia şi dreptul la Cluj (1802-1806), la aceiasi piarişti. În 1806 i se oferă un stipendiu[2] bisericesc(2), ca să studieze teologia, la Viena, la universitate, unde se studia numai teologia catolică, cu profesori buni. Dar el se ocupa şi cu alte studii, pe care însuşi le numea secundare, în comparativ cu cele de carieră; secundare îi erau: filosofia, dreptul, istoria etc. Graţie lor, el deveni un enciclopedist bine orientat.
În timpul acesta începuse şi să scrie, traducând un catehism rusesc (de Platon), o scriere de morală pentru propunere în şcoli, o povestire populară-romantică, cetire pentru popor. Scrierile acestea descopereau predilecţia sa pentru libertatea de cugetare, de care se conducea şi în studiile teologice.
            Din nefericire a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română. În urma unui proces disciplinar, la sfârșitul anului 1815 guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești. Aceasta l-a determinat ca în 1816 să treacă munții și să se stabilească la Bucureşti, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular.
            Primii biografi i-au fost elevii săi: Ion Heliade Rădulescu şi Petrache Poenaru, care au oferit istoriei primele date biografice precum și primele analize ale ideilor pedagogului Gheorghe Lazăr. O catastrofă întâmplată şcolilor greceşti aruncă în liceul din Sf. Sava elevi, cărora Lazar le-a propus filozofia (Condillac şi Kant) şi ingineria (aceasta în mod foarte practic). Intreprinderea a reuşit; entuziasmul, cu care a fost întâmpinată, nu s-a răcit: cultura română avea acum o vatră caldă.
Ca inginer, măsurându-i o moşie, Lazăr a făcut cunoştinţă cu boierul Constantin Balaceanu (1764-1831). Cu el a discutat un plan şcolar mare, o întemeiere în Bucureşti a unui liceu în felul acestora din Cluj, unde învăţase ingineria. Ioan Văcărescu, Iordache Golescu mitropolitul Dionisie şi alti bărbaţi de seamă,  luptară energic, ca planul lui Lazăr să se realizeze.
El a propus aritmetica, geometria, trigonometria, filozofia, geografia, gramatica: avea o clasă constantă de 20 de elevi; dar avea şi auditori. De dragul auditorilor, trebuia să vorbească si popular, ce se şi potrivea, mai ales cand trata chestiuni de istorie natională sau de etică. Şcolarii deveniră barbaţi utili patriei, unii chiar celebrităţi naţionale; auditorii ii duseră faima şi in mediul înconjurator, care nu mai renunţa la şcoala românească superioară. Dar Gheorghe Lazăr nu a fost doar un simplu dascăl; a fost şi un mare ROMÂN. La 1819, la înscăunarea mitropolitului Dionisie, se rosti un discurs al său, în care a tâşnit durerea care o simţea de 'lacrimile patriei' şi 'jugul robiei', care apăsa patria. Era firesc că Lazăr, cugetând astfel, să se împrietenească şi cu Tudor Vladimirescu, eroul revoluţiei, care a stârnit emanciparea politică a ţărilor, dând paralela razboinică, sângeroasă la emanciparea culturală a lui Lazăr.

În anul 1822, marele dascăl s-a îmbolnăvit. La dorinţa sa, fratele său Oanea l-a luat, din Bucureşti, în căruţa sa şi l-a dus acasă, unde a murit după vreo doua luni de la sosire, fiind îngropat în Avrig(unde se născuse), în curtea Bisericii din vecinătatea locuinţei lui. Ca o recunoaştere a activităţii sale, în multe localităţi din Romania au fost amplasate statui ale lui Gheorghe Lazăr. Astfel în anul 1886, în Piaţa Universităţii din capitala României a fost amplasatî o impunătoare statuie care readuce în memoria tuturor întreaga sa operă dedicată identităţii româneşti. În Avrig, în centrul localităţii a fost instalat un bust dedicat marelui înaintaş, conceput cu mare putere de expresie de sculptorul Cornel Medrea. La Sibiu în faţa Palatului Astra se află încă un bust al cărturarului Gheorghe Lazăr.

Prin puţinele cuvinte pe care le-am spus despre Gheorghe Lazăr, am vrut doar să vă reamintesc că toţi suntem capabili de ceva, ceva anume: “Omul nu poate descoperi noi oceane, câtă vreme nu are curajul de a pierde din vedere ţărmul”- ne afirmă Andre Gide (scriitor, umanist şi eseist francez),… ceva prin care ne deosebim de ceilalţi, acel dar care ne-a fost dat tuturora şi care trebuie să îl ştim să îl “folosim” cum trebuie şi când trebuie!... ”Dacă n-ar fi necunoscutul în lume, viaţa omului n-ar mai avea nici un farmec!”- Liviu Rebreanu (romancier, dramaturg şi academician român).


[1] piarist= membru al unui ordin catolic, care se dedica învăţământului gratuit; http://www.referat.ro/referate_despre/biografia_lui_gheorghe_lazar.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu