luni, 17 decembrie 2012

Nu suntem decât ucenici care încercăm să repetăm după tine lecţiile iubirii


lui Badea Cârţan, ex tempore

Prof. MARIA CECILIA ŞOŞU
Colegiul Naţional „Unirea”  -  Braşov







 Nu CUNOAŞTEREA  limpezeşte TAINA, ci aceasta din urmă  limpezeşte cunoaşterea!
            Sfântul Ioan Gură de Aur mărturisea că Dumnezeu  nu a îngăduit  fiecăruia să aibă toate cunoştinţele tocmai pentru a avea nevoie unul de altul şi în felul acesta să ne iubim unul pe altul.
             Există în viaţa fiecăruia dintre noi ÎNTÂLNIRI cu oameni şi locuri minunate, există drumuri (călătorii) în care timpul devine mai imponderabil şi are o altă curgere, mai inegală, mai greu de reperat. Este un altfel de timp, o evadare din ceea ce este contingent şi constrângător şi acest lucru provine din asimilarea drumului cu sărbătoarea, singura care reprezintă o ieşire autentică din timp, pregustare a zilei a opta.
             Doar o TAINĂ poate explica ÎNTÂLNIREA noastră ex tempore cu spiritul latin prin intermediul spiritului lui Badea Cârţan. Nu ne propunem  să „ucidem” taina aceasta,  nici să să o limpezim, vrem  doar să o trăim în tot inefabilul ei, cu toată fiinţa noastră.
            Aveam nevoie de această întâlnire, dintre braşoveni şi cârţişoreni, pentru a afla unii de la ceilalţi lucruri până atunci neştiute, dar mai ales se impunea această întâlnire pentru a reitera lecţia iubirii oferită de cel ce îşi dorea atât de mult să „dureze” o mare bibliotecă la  Cârţişoara şi să răspândească LUMINA cărţii în satele ardeleneşti.  Dacă visul său nu s-a împlinit atunci, acolo, poate se va implini într-o altă formă,  acum,  la Roma. Printr-o altă inefabilă taină, prin purtarea de grijă a PS SILUAN,   Episcopia Ortodoxă Română a Italiei are  pe rol înfiinţarea unei Biblioteci Româneşti la Roma, care să îi poarte numele. Dorind să reevocăm momentele de bucurie pe care Badea Cârţan le avea când ducea pe „drumul cărţii” în  desaga sa cărţi în Ardeal, noi, partenerii proiectului din acest an „Drumul cărţii de la Braşov la Roma şi marcarea a 2765 de ani de la Întemeierea Romei” am lăsat ca dar de suflet la Episcopie pentru biblioteca ce ne dorim cu ardoare să fie inaugurată cât mai repede, pământ din Cârţişoara, o icoană a Sfântului Andrei Şaguna, volume de carte românească, dar mai ales volumul omagial „Badea Cârţan SUM”, monografia „Cârţişoara”  şi un alt volum de suflet „Badea Cârţan – Exponent al educaţiei populare”.
Am aflat apoi  de la PS Episcop Siluan, că aşa cum sunt ei, cârţişorenii, îmbrăcaţi în port popular sunt de fapt îmbrăcaţi în haina botezului, că portul popular este cartea noastră de vizită, şi  ni s-a întipărit adânc în memorie cuvintele Sale „să nu ne  cuconim”. 
             Şi cum o taină trebuie şi mai mult adâncită pentru a ajunge să cunoaştem în mod revelat  ceea ce ne este îngăduit să aflăm,  printr-o treimică taină, pamânt din Cârţişoara a ajuns din nou după mai  bine de un secol la Roma: la Columna lui Traian, la Academia Română din Roma ( în frumoasa curte interioară, lângă fântâna cu faun a sculptorului român Dimitrie Paciurea ) şi la sediul Episcopiei  Ortodoxe Române din Roma.

            Drumul  de odinioară al lui Badea Cărţan la Roma s-a   împletit  şi el tainic şi inefabil ex tempore  cu  drumul  nostru, al urmaşilor săi (  nici nu importă  că suntem din Braşov  sau din Cârţişoara Sibiului, căci la urma urmei în cazul său vorbim de urmaşi spirituali, de umili ucenici dornici să aprofundăm  lecţia istoriei, a  evlaviei, a iubirii )  şi DRUMUL acesta pentru el, dar şi pentru noi a fost echivalentul unei aventuri interioare ce s-a finalizat  prin bucuria  regăsirii propriei identităţi.
            Se spune că strămoşi/, cari au murit fără de vreme/ cu sânge tânăr încă-n vine,/ cu patimi mari în sânge,/ Cu soare viu în patimi,/ vin/, vin să-şi trăiască mai departe-n noi vieaţa netrăită.”(Lucian Blaga, Linişte)

            Emoţie mistică...Tăcerea este atitudinea proprie  în faţa unei astfel de  stări.
Dar...
            Acum când toate tac,
            am înţeles şi ştiu:
            nu am venit să fac,
            ci sunt chemat să fiu.
                                                              

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu