marți, 10 aprilie 2012

Taina Paştilor

În cartea Apocalipsei, Sfântul Apostol Ioan Îl descrie pe Hristos ca fiind „Mielul jertfit de la întemeierea lumii”(13, 8; Noul Testament, Bălgrad, 1648). Este una dintre numeroasele afirmaţii interesante întâlnite în această carte plină de simboluri şi taine. Această afirmaţie despre Hristos are multe de spus despre Taina Paştilor (Învierea lui Hristos).

Înainte de toate, este clar că Paştile sunt mai mult decât un eveniment istoric. Cu siguranţă este vorba despre evenimentele istorice din viaţa lui Hristos: Moartea, Îngroparea şi Învierea. Dar afirmaţii precum cea a Apostolului Ioan arată faptul că Paştile sunt de asemenea un eveniment în afara istoriei care însă intersectează istoria. Din acest motiv comemorarea Paştilor nu este o simplă anamneză a ceea ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Este evenimentul care a avut loc înainte de Creaţie şi evenimentul care va fi apogeul, culmea a toate în ziua Sfârşitului.

Acesta este miezul învăţăturii creştin-ortodoxe despre viaţa Bisericii. Paştile lui Hristos sunt chiar viaţa noastră. Pentru noi sunt prezente în fiecare moment al vieţii noastre, sunt sursa vieţii noastre şi adevărul existenţei noastre. Credem că, mai ales atunci când Biserica se adună în rugăciune, trăim Paştile lui Hristos. Cerul şi pământul se unesc şi intrăm în comuniune cu Dumnezeu la Ospăţul Trupului şi a Sângelui Său. Cerul şi pământul se întâlnesc; prezentul, trecutul şi viitorul se unesc cu ceea ce este dincolo de timp. Creatura se întâlneşte cu Cel Necreat.


Paştile lui Hristos sunt sensul şi împlinirea a tot ce există. Mare parte din creştinismul modern a acceptat modul linear al lumii de a vedea istoria.

Într-un asemenea context, Paştile au devenit doar amintirea unui eveniment din trecut, sau, mai rău, un eveniment cultural anual. Pentru că fiinţele umane sunt creatoare de culturi, este imposibil pentru o astfel de sărbătoare să nu aibă şi un context cultural.  Oricum, ar trebui să înţelegem că nu cultura oferă semnificaţie Paştilor, ci Paştile sunt cele care dau sens culturii.

Paştile reprezintă Sfârşitul a toate. Toţi şi toate îşi vor descoperi înţelesul atunci, ceea ce este de înţeles din moment ce Paştile sunt premergătoare tuturor lucrurilor.


traducere de prof. Flavius Vasile DAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu