sâmbătă, 14 aprilie 2012

Pledoarie pentru nonviolenţă





Text şi foto: Dan FRÂNCU
danfrancu@tribuna.ro


În urmă cu doar câteva zile, la sala de sport a Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig s-a desfăşurat festivitatea de final a fazei locale a proiectului concurs educaţional interjudetean „Împreună, împotriva violenţei”.
Proiectul, aflat la cea de-a doua ediţie, a fost iniţiat şi organizat de instituţia de învăţământ din Avrig, iar, ca parteneri, au contribuit Primăria şi Consiliul Local Avrig, Poliţia oraşului Avrig, Protopopiatul Ortodox Avrig, Centrul Cultural – Misionar <<Gheorghe Lazăr>> Avrig, CJRAE Sibiu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu. Acţiunea s-a desfăşurat sub forma unui concurs pe mai multe secţiuni (desene, colaje şi afişe; poezii şi eseuri; prezentări Power- Point).
Începând cu această ediţie, proiectul “Împreună, împotriva violenţei” este inlcus în Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene al MECTS din 2012 (pozitia 873). 
Organizatorii şi-au propus ca proiectul să reprezinte o alternativă a educaţiei tinerei generaţii în ceea ce priveşte formarea unui comportament sănătos.
În deschiderea activităţii de luni, a vorbit celor prezenţi directorul instituţiei de învăţământ avrigene, Marius Novac, ce a adresat felicitări tuturor organizatorilor şi participanţilor şi a evidenţiat importanţa implicării într-un asemenea proiect. A mai vorbit elevilor şi cadrelor didactice avrigene şi protopopul Avrigului, pr. Vasile Gafton. 
Festivitatea a continuat cu premierea elevilor ce au realizat cele mai bune lucrări înscrise în proiect.
În urma unui proces de evaluare destul de complex şi echidistant, juriul a decis următorii câştigători: - secţiunea DESENE- Laurenţiu Călinescu (IV C), - secţiunea COLAJE- Răzvan Romant (III B), - secţiunea AFIŞE- Delia Andon (III B), secţiunea POEZIE- Iosif Popa Alexandru (VII A), Secţiunea ESEU-Anda Miclea (VIII B), secţiunea POWER- POINT- elevii clasei a XI-a.
La finalul festivităţii, organizatorii, elevii şi cadrele didactice de la liceul avrigean au avut posibilitatea de a asculta poezia şi eseul ce au câştigat concursul din acest an, în prezentarea autorilor.
„Am propus acest proiect deoarece violenţa şcolară este, din punct de vedere statistic, cea mai frecventă conduită de devianţă şcolară. Şcoala este spaţiul de manifestare a conflictelor între copii şi între adulţi- copii, iar raporturile de forţă sau planul în care se consumă conduitele ofensive (verbal, acţional, simbolic) sunt variabile, importante în înţelegerea fenomenului. Referitor la violenţele şcolare, programele iniţiate până în prezent în vederea diminuării lor nu au condus la rezultate satisfăcătoare deoarece, mediul social, saturat de violenţă, nu susţine eficienţa acestor programe. Diminuarea acestor violenţe presupune colaborarea dintre toţi factorii implicaţi în procesul educativ (elevi, profesori, părinţi).
Sensibilizarea şi educarea elevilor pentru formarea unei conduite sănătoase, dezvoltarea responsabilităţii asupra propriilor fapte şi a atitudinii faţă de ceilalţi, creşterea influenţei factorilor de protecţie la vârste mici pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului adoptării unor comportamente de risc, dezvoltarea capacităţii de informare şi de lucru în echipă, sunt câteva dintre obiectivele pe care ni le-am propus prin acest proiect”, au menţionat organizatorii.
Încheierea etapei locale înseamnă şi lansarea etapei interjudeţene a proiectului, ce va avea la bază acelaşi regulament, dar la care se speră o participare mult mai mare (pot prezenta lucrări elevi de la toate instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi preuniversitar din judeţul Sibiu şi judeţele limitrofe).
Proiectul „Împreună împotriva violenţei” se va încheia în data de 6 aprilie, când va fi organizată festivitatea de premiere şi se va desfăşura un marş împotriva violenţei (pe străzile oraşului Avrig).
Echipa de proiect este formată din psiholog Simona Gafton, şi învăţătoarele Ramona Barbu şi Lucia Budac..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu