sâmbătă, 12 martie 2011

Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron

„Întru această zi, în Sâmbăta cea dintâi a postului, serbăm o minune preaslăvită, care o a făcut prin colivă sfântul şi prealăudatul marele mucenic Teodor Tiron[1]. Care s-a întâmplat în acest chip: Când Iulian Paravatul[2] a luat sceptrul împărăţiei după Constantie, fiul marelui Constantin, şi s-a depărtat de la Hristos la închinarea la idoli, atuncea prigoană foarte mare s-a întărâtat asupra creştinilor, de faţă şi pe ascuns. Că nevrând acel păgân să muncească greu şi încă ruşinându-se să cadă aşa asupra creştinilor; încă şi temându-se ca să nu se adauge mai mulţi din credincioşi, a gândit tulburătorul şi netemătorul de Dumnezeu, cum ar putea pe ascuns să-i spurce şi să-i facă păgâni. De unde şi ştiind aceasta , că poporul lui Hristos în săptămâna cea dintâi a sfântului post mai bine se curăţeşte şi se lipeşte mai aproape de Dumnezeu; pentru aceasta chemând pe Eparhul[3] cetăţii, i-a poruncit, să scoată afară fără întârziere şi să lepede toate bucatele cele de vânzare, care se vindeau după obicei, şi alte bucate să pună în târg de vânzare, adică pâine şi băutură, spurcându-se acelea mai intâi cu sânge din jertfele idoleşti şi amestecându-le la un loc; ca doară aşa s-ar spurca creştinii cumpărând acelea pentru post şi mai alea întru o curăţenie ca aceea. Iar Eparhul îndată porunca împărătească a plinit-o şi a pus bucate şi băuturi prin tot târgul pângărite din jertfele lor. Ochiul lui Dumnezeu însă, care vede toate şi surpă pe cei înţelepţi întru meşteşugirea lor şi pururea se grijeşte de noi servii săi, acela a stricat şi acele planuri urâte ale călcătorului de lege care erau asupra noastră. Pentru că a trimis la Evdoxie, arhiereul acelei cetăţi, carele încă nu ştia bine de acel sfat, pe marele mucenic al său Teodor, carele era ostaş din ceata Tironilor, de unde s-a şi numit Tiron. Acesta de faţă, nu prin somn, stând înaintea lui i-a zis: cât mai curând sculându-te, adună turma lui Hristos şi porunceşte cu tărie, ca să nu cumpere nimenea dintr-înşii nici un fel de bucate ce se vinde în târg. Pentru că păgânul împărat, toate acelea le-a spurcat cu sânge din jertfe. Iar el nepricepându-se l-a întrebat zicând: cum se va putea ca să nu cumpere de acelea ce se vând în târg cei lipsiţi în casele lor? Iar el a zis: Colivă dându-le, vei mângâia lipsa lor. Şi iarăşi nepricepându-se l-a întrebat: Ce este aceea colivă? Iar marele Teodor a zis: GRÂU FIERT; că aşa ne-am obişnuit noi a numi grâul fiert în părţile Evhaitei. Şi iar cu deadinsul l-a întrebat pe el Patriarhul, zicând: Cine eşti tu carele mângâi poporul cel creştinesc şi porţi grijă de dânsul? Şi sfântul a zis: Mucenicul lui Hristos, Teodor, pe care m-a trimis el acum întru ajutorul vostru. Iar patriarhul îndată sculându-se a spus mulţimii poporului cele ce văzuse. Şi aşa făcând precum le dăduse sfat sfântul, a păzit turma lui Hristos nevătămată de acea plănuire a vrăjmaşului şi călcătorului de lege. Iar el văzând că s-a vădit vileşugul lui şi nimica n-a folosit, însuşi din destul umplându-se de ruşine, iarăşi a poruncit să se pună în târg bucate de mâncare după obicei. Poporul lui Hristos însă după ce s-a sfârşit săptămâna, dând mulţumită făcătorului său de bine şi mucenicului, veselindu-se i-a făcut pomenirea întru această Sâmbătă cu colive. Deci, de atuncea noi credincioşii şi până acum înnoind acea minune ca să nu fie acel lucru aşa de mare al mucenicului întru uitare, după vremi cinstim şi lăudăm pe marele Teodor cu colivi. Pe acest mare mucenic, cumplit l-a muncit mai-nainte pe vremea împărăţiei lui Maximin cezarul de la răsărit, netemătorul de Dumnezeu Bringa Prepositul. Şi mai întâi a răbdat munci mari; după aceea capiştea[4] dumnezeilor lor a ars-o şi a împărţit săracilor toată averea şi podoaba ei. Şi măcar că oarecare venise să-l sfătuiască şi să-l întoarcă; dar el în nici un chip nu i-a ascultat şi n-a făcut pe voia lor şi foarte mult muncindu-l, mai pe urmă l-a aruncat într-un cuptor foarte ars; şi încă şi acolo păzindu-se nevătămat, fiind în mijlocul cuptorului, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi amin.”[5]


[3] EPÁRH s. m. 1. titlu de prefect în Bizanț. 2. conducător, șef al unei eparhii (http://dexonline.ro/ )
[4] Capişte = templu sau altar dedicat zeităților antice (http://dexonline.ro/ ).
[5] TRIODUL, ediţia a IV, Editura Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti 1930, pp 198-199.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu