duminică, 27 martie 2011

Despre Maica Domnului

( partea V )
de Pr Ioan CIUNGU



7. Imperfecţiunile creştinilor, păcatele, destrăbălările, crimele, ipocriziile, au încetinit mult şi continuă să încetinească lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos în lume. Totuşi, pot fi percepute efectele lucrării Lui prin timp?

         Da.
         “ Efectul undelor care pulsează din lucrarea Lui era destinat să schimbe istoria mai mult decât acela al oricărui alt individ de vreodată.
         Iisus a dat un exemplu şi a predicat o cale de viaţă care s-a ciocnit drastic cu multe valori de bază ale lumii care era atunci. Multe din elementele fundamentale ale căii lui Iisus au fost considerate radicale de către liderii religioşi ai timpului Său; unele din învăţăturile lui Hristos i-au surprins chiar pe discipolii Săi.”[1]
        Spicuiesc în cele ce urmează din articolul citat:


O lume în care sclavia era obişnuită
 

 Cultura evreilor antici în care a venit Iisus era influenţată din greu de culturile greacă şi romană. Limba greacă a rămas mijlocul de comunicaţie internaţională în cea mai mare parte a lumii cunoscute secole de-a rândul. „Culturii greco romane din acel timp îi lipseau unele din trăsăturile de justeţe şi de decenţă pe care astăzi le considerăm normale. De exemplu, filosofii greci Aristotel şi Platon susţineau că majoritatea fiinţelor umane sunt destinate sclaviei prin natură şi sunt potrivite numai pentru sclavie. “
    “ Homer i-a ignorat (pe oamenii de rând) în epopeile sale concentrându-se în întregime pe viaţa claselor conducătoare. Oamenii mai neînsemnaţi apăreau, în cel mai bun caz, ca servitori. Şi Aristotel avea o slujbă pentru oamenii umili: sclavia.”[2]
    “ Erau 60 000 000 de sclavi în Imperiul Roman, fiecare fiind considerat în lege a fi nu o persoană, ci un lucru, fără nici un fel de drepturi. `` [3]

Modul de a trata femeile, la păgâni şi evrei

`` În civilizaţia greacă datoria femeii era de a rămâne în casă şi de a fi supusă soţului ei. Semnul unei femei bune era acela de a-şi respecta obligaţia de a vedea, de a auzi şi de a întreba cât de puţin posibil. Ea nu avea nici un fel de existenţă independentă şi nici un fel de minte a ei proprie, iar soţul ei putea divorţa de ea aproape după capriciu...``
  `` Sub legea romană o femeie nu avea drepturi. În lege ea rămânea pentru totdeauna copil. Când era la tatăl ei era sub patria potestas, puterea tatălui, care îi dădea tatălui dreptul chiar de viaţă şi de moarte asupra ei; iar când se căsătorea trecea în mod egal în puterea soţului ei.
   Ea era în întregime supusă soţului ei şi completamente la mila lui. Censorul Cato, romanul antic tipic scria:
<< Dacă ar fi să-ţi prinzi soţia într-un act de infidelitate, poţi să o omori fără să fii pedepsit, fără judecată.>>”[4]
Comparată cu femeia modernă din societatea vestică de azi, femeia romană avea prea puţine sau deloc drepturi de proprietate. Bunurile sau banii pe care ea putea să îi moştenească legal erau limitaţi prin lege. Nu i se permitea nici măcar să lase bani copiilor ei dacă ei erau sub patria potestas a soţului ei. [5]
   Şi la evrei, pe vremea lui Iisus, femeia era dispreţuită:
`` Cuvintele Legii (Torah) să fie arse mai degrabă decât să fie încredinţate unei femei…Dacă un om o învaţă pe fiica sa Legea este ca şi cum ar învăţa-o curvia.”[6]



Modul de a trata copiii şi pruncii în lumea păgână

“ Pruncii erau omorâţi pentru diferite motive. Cei născuţi deformaţi sau fragili fizic erau special destinaţi să fie omorâţi intenţionat, deseori prin înecare… Fetiţele erau în special vulnerabile. De exemplu în Grecia antică era rar chiar pentru o familie bogată să crească mai mult de o fiică.”[7]
    În cultura romană „un tată bogat putea decide să dispună de un prunc din cauza dorinţei de a nu împărţi proprietatea familiei între prea multe odrasle şi prin aceasta să reducă averea individuală a membrilor din generaţia următoare.” [8]
   „ Tot aşa de crudă era practica de a abandona pruncii. « Dacă copiii nedoriţi în lumea greco-romană nu erau direct omorâţi, erau frecvent abandonaţi - aruncaţi, ca să vorbim aşa. În cetatea Romei, de exemplu, pruncii nedoriţi erau abandonaţi jos lângă Columna Lactaria, aşa numită din cauză că acesta era locul asigurat de stat pentru ca doicile să hrănească pe unii dintre copiii abandonaţi. » ”[9]



Învăţătura lui Hristos: toţi sunt egali înaintea lui Dumnezeu

   „ Iisus nu avea astfel de înclinaţii faţă de cei asupriţi şi umili.”
    „ Primii Lui discipoli au fost pescari şi meşteşugari. El umbla în mediul de fiecare zi al oamenilor sărmani.  Vorbea cu colectorii de taxe şi cu femeile decăzute, cu săracii, cu bolnavii şi cu copiii.” [10]
   „ Discipolii lui Iisus au acceptat în cele din urmă faptul că în cadrul comunităţii lor spirituale(Biserica) toţi membrii erau egali înaintea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scria: ` `Nu există nici evreu, nici grec, nu există nici sclav, nici liber, nu există nici parte bărbătească, nici parte femeiască; căci voi sunteţi toţi una în Hristos Iisus ( Galateni 3:28 ;  compară Coloseni 3: 10-11)”
    Concepţia creştină despre egalitatea dintre oamenii liberi şi sclavi era o situaţie nouă şi revoluţionară, era radicală pentru cei din afara Bisericii. Totuşi primii creştini n-au încercat să desfiinţeze sclavia, pentru că ei ştiau că n-au fost trimişi să forţeze schimbarea revoluţionară asupra altora, ( căci Iisus a zis : ` Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta; în Ioan 18: 36), ci să predice vestea bună despre o nouă guvernare viitoare la întoarcerea lui Hristos.”
   „ Sclavia era adânc înrădăcinată în cultură şi mica turmă a lui Hristos n-ar fi putut totuşi s-o schimbe. Amintiţi-vă că în secolul înainte de începerea creştinismului, un om numit Spartacus a condus o revoltă a sclavilor. Rezultatul acesteia a fost zdrobirea brutală a mişcării şi crucificarea a 6 000 de sclavi. Reforma aici trebuia să aştepte.
    Dar, oare, în cele din urmă, creştinismul nu a predominat asupra Imperiului Roman? Da, dar în multe privinţe acesta nu era creştinismul pe care l-a predat Iisus. Totuşi un număr din învăţăturile adevărate ale lui Hristos au fost avansate prin această religie din cauza întrebuinţării de către ea a Bibliei – având drept rezultat dezvoltări pozitive în societate.”
   „ Creştinii au fost primul grup în istorie care a început o mişcare antisclavie… În Anglia, William Wilberforce a fost vârful de lance în conducerea unei campanii, care a început aproape fără nici un suport, şi a fost mânată în întregime de convingerile lui creştine… În cele din urmă Wilberforce a triumfat , şi în 1833 sclavia a fost scoasă în afara legii în Britania. Presată de grupurile religioase de acasă, Anglia apoi a luat conducerea în reprimarea comerţului cu sclavi în străinătate.”
   „ Prioritatea creştină de a extinde respectul faţă de persoanele de rând…poate fi de asemenea văzută în apariţia în Vest de noi instituţii politice. Aceste instituţii politice n-au existat nicăieri altundeva în lume, şi n-au existat în Grecia sau Roma antice. Ceva s-a schimbat în cadrul Vestului pentru a le da naştere. Acel ceva este creştinismul.[11]



Iisus a schimbat atitudinile faţă de femei


„ Statutul extrem de umil pe care femeia grecoaică, romană şi evreică îl avea de secole a fost radical afectat de apariţia lui Iisus Hristos. Acţiunile şi învăţăturile Lui au ridicat statutul femeii la noi înălţimi, adeseori spre consternarea şi spaima prietenilor şi duşmanilor Săi. Prin cuvânt şi faptă El a mers împotriva credinţelor şi practicilor antice considerate normale care defineau femeia ca inferioară social, intelectual şi spiritual.”[12]

   Iisus vorbeşte cu o femeie în Samaria, în timp ce ucenicii Săi plecaseră să cumpere mâncare. Când s-au întors au rămas miraţi că El vorbea cu o femeie. Credinţa generală în societatea iudaică era că un învăţător religios care vorbeşte în public cu o femeie se înjoseşte. În plus, femeia cu care vorbea Iisus era samariteancă, iar evreii dispreţuiau pe samariteni. (Ioan, cap. 4).Iisus dă astfel un exemplu pe care ucenicii îl vor urma, adică de a preda învăţătura evanghelică femeilor şi naţiunilor dispreţuite.
   Apostolul Petru scrie instruind pe soţi că ei şi soţiile lor sunt “moştenitori împreună ai harului vieţii”( 1 Petru 3: 7).
   Apostolul Pavel de asemenea preţuia mult femeile creştine care lucrau din greu conform învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos.(Romani 16:12).

[Se cuvine să adaug episodul pe care Sf. Evanghelist Ioan îl menţionează despre femeia care urma să fie ucisă cu pietre pentru că a fost prinsă în păcatul curviei. Iisus îi apără demnitatea în faţa bărbaţilor imorali şi ipocriţi (Ioan 8) ].

   „ Curtoazia, obiceiul de a trata femeile cu deferenţă, a fost inventată de creştinism.”[13]
Atitudinea creştinilor faţă  de copii. Cum i-a văzut Iisus pe copii.

“Ca şi faţă de pruncucidere, creştinii s-au opus faţă de  obiceiul înrădăcinat prin cultură de a abandona copiii şi l-au condamnat. Creştinii, totuşi, au făcut mai mult decât doar să condamne abandonarea copiilor. În mod frecvent ei luau în casele lor aceste fiinţe umane aruncate şi le adoptau. Scrierile creştine sunt pline cu exemple de creştini care adoptă copii aruncaţi.[14]
   Infanticidul şi abandonarea copiilor nu au existat printre evreii din primul secol.
   “Grecii graţioşi râdeau de evreii  « disgraţioşi » pentru faptul că se dădeau înapoi îngroziţi faţă de obiceiul grecesc de a expune un prunc la moarte când forma craniului sau a nasului lui nu le plăcea.”[15]
   „ Concepţia evreilor era că toate fiinţele umane au fost făcute după chipul lui Dumnezeu, şi prin urmare ei credeau în sanctitatea vieţii. Totuşi, când a fost vorba de tratarea copiilor, ucenicii încă aveau ceva de învăţat. Iisus a dat un exemplu pentru ucenicii Săi despre modul în care copiii se cuvine a fi primiţi.
   Observaţi incidentul din Matei 19:13-14:  « Apoi au fost aduşi copilaşi la El ca El să-şi pună mâinile pe ei şi să se roage, dar ucenicii i-au certat. Însă Iisus a zis: ` Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu îi opriţi; căci a unora ca ei este împărăţia cerului.` »  Relatarea lui Luca despre acelaşi eveniment include cuvântul prunci. (Luca 18: 15). Ambele relatări notează că cei care au adus prunci şi copii la Iisus au fost  « certaţi » de ucenicii Lui. Iisus, cu toate acestea a demonstrat că copiii erau importanţi şi se cuvenea să fie trataţi cu dragoste şi consideraţie mai de grabă decât să fie evitaţi ca fiinţe de clasa a doua.”
  „Mai târziu apostolul Pavel scria către Biserica din Efes: « Taţilor nu provocaţi pe copiii voştri la mânie ci creşteţi-i în învăţătura şi avertizarea Domnului. » (Efeseni 6:4)
   Pentru convertiţii din congregaţia de la Efes învăţătura lui Pavel era o îndepărtare radicală de cultura lor. Această învăţătură « introducea un element proaspăt în responsabilitatea părinţilor prin insistenţa că sentimentele copilului trebuie să fie luate în consideraţie. Într-o societate unde autoritatea tatălui (patria potestas) era absolută, aceasta reprezenta un concept revoluţionar. »”[16]


Bolnavii în lumea păgână

“Lumea păgână a primului secol avea prea puţină simpatie pentru cei care erau bolnavi.
«  Compasiunea umană, mai ales cu privire la bolnavi şi muribunzi, la antici era rară, în special la greco-romani...Un astfel de comportament era contrar etosului lor cultural şi învăţăturii filosofilor păgâni. De exemplu, Platon(427-347) zicea că un om sărac care nu mai era în stare să lucreze din cauza bolii trebuie să fie lăsat să moară. »[17]
„Nimic asemănător cu spitalele pe care le cunoaştem nu a existat în lumea primului secol. Unii cercetători afirmă că existau instituţii pentru a asigura un oarecare tratament soldaţilor romani. Dar pentru oamenii obişnuiţi – şi mai ales pentru săraci – pur şi simplu nu se găsea un astfel de tratament.”

Educaţia la păgâni

Învăţământul formalizat nu era un element nou în lumea primului secol” însă era limitat la „ băieţii din rangurile privilegiate ale societăţii.









Stilul de viaţă caritabilă la păgâni

Concepţia romană era că  nu era nimic de câştigat prin cheltuirea de timp şi energie…cu oamenii care nu puteau să contribuie la vitejia romană şi la întărirea statului. Prezenţa filosofiei stoice de asemenea făcea necuviincios faptul de a te asocia cu cei slabi, cu săracii şi cu cei asupriţi.”[18]

Creştinii şi bolnavii

   Atitudinea lui Iisus faţă de bolnavi era chiar la polul opus faţă de concepţia păgână.
“ Numeroase întâmplări din Evanghelii vorbesc despre modul în care El a reacţionat faţă de cei care erau îndureraţi. «  Şi când Iisus a ieşit a văzut o mulţime mare; şi I s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. » (Matei 14:14). Iisus i-a instruit pe cei 12 apostoli să-I urmeze exemplu. «  El i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bonavi. » (Luca 9:3).
«  Spitale de caritate pentru săraci şi pentru publicul lipsit nu au existat până când le-a introdus creştinismul ». Pe măsură ce timpul a trecut au fost înfiinţate spitale în număr tot mai mare cu influenţa creştinismului servind ca forţă motrice. « Până în anul 750 d. Hr. înmulţirea spitalelor creştine, fie ca unităţi separate, fie ataşate la mânăstiri se răspândise din Europa continentală în Anglia. »[19]
   „În timpurile moderne, în special în sec. XX în mare număr au fost construite spitale generale în naţiunile vestice. Influenţa culturii creştine în această direcţie este arătată în numerele mari de spitale care poartă numele credincioşilor, liderilor sau denominaţiunilor creştine.”

Creştinismul şi educaţia

“ Iisus era învăţător. Uneori I se adresau cu termenul Rabbi, care înseamnă « învăţător » (Ioan 1:38). El a intenţionat ca cei care Îl urmau să fie şi ei învăţători. Printre ultimele Sale instrucţiuni pe care El le-a dat discipolilor Săi a fost aceea de a face « discipoli din toate naţiunile … învăţându-i să respecte `toate pe care vi le-am poruncit` » (Matei 28: 19-20). Aspectul revoluţionar în învăţământul creştin consta în faptul că “ el oferea învăţătură atât bărbaţilor cât şi femeilor în acelaşi cadru. Toţi erau chemaţi să înveţe principiile credinţei creştine.”
“Multe dintre universităţile de început din America şi Anglia au fost înfiinţate cu scopul expres de a-i instrui pe bărbaţi pentru cler sau de a-i educa pe tineri în căile Bibliei. De exemplu, «  când Colegiul Harvard a fost oficial încorporat în 1650, carta lui specifica o obligaţie de a educa tineretul englez şi indian al acestei ţări în cunoştinţe şi evlavie. » [20]
   Creştinismul a fost părintele educaţiei.
«  În cea mai mare parte a Europei, ca în Africa, America de Sud , şi în multe alte părţi ale lumii, naşterea ştiinţei de carte şi a literaturii în mod esenţial şi nu accidental coincide cu sosirea misionarilor creştini. »”[21]

Stilul de viaţă caritabilă la creştini

“ În comparaţie cu păgânii din jurul lor , creştinii erau foarte generoşi şi dădeau fără să aştepte ceva în schimb. Ba mai mult, ei dădeau nu numai credincioşilor ci şi necredincioşilor. Apostolul Pavel scria: « Aşadar, după cum avem oportunitatea, haideţi să facem bine tuturor, mai ales celor care sunt din familia credinţei. » (Galateni 6: 10) Exemplul creştinilor era aşa de remarcabil, încât un împărat roman păgân, Iulian Apostatul, îi invidia pe creştini pentru generozitatea lor. În era noastră modernă etica creştină continuă să emită scântei ce aprind spiritul care dă cu generozitate. Studii şi expertize în mod repetat arată că cei care cred în Biblie dau într-un mod mai abundent pentru cauze caritabile în raport cu ateii şi necredincioşii.”



Efectele generale ale creştinismului

        „Astăzi aproximativ 2 miliarde din 260 de ţări mărturisesc pe faţă creştinismul. Această mulţime vastă de grupuri religioase cu credinţele lor variate şi conflictuale revendică mai mulţi aderenţi decât orice altă religie din lume. Desigur, gradul de înţelegere, de dedicare, de emulaţie cu privire la calea creştină de viaţă variază printre aderenţi, dar cei mai mulţi dintre cei care pretind a fi creştini îşi au vieţile influenţate – într-un oarecare grad – de învăţătura biblică.
        Chiar unii atei au notat că unele dintre influenţele mai decente asupra societăţii noastre, ca de pildă, compasiunea, sunt idei care izvorăsc din moştenirea lui Hristos. Filosofii clasici vedeau compasiunea şi umilinţa ca semne al slăbiciunii, dar aceste trăsături creştine sunt esenţiale pentru o societate umanitară.
         Toţi locuitorii lumii vestice – fie că sunt creştini care mărturisesc, fie că nu – au beneficiat şi beneficiază de influenţele creştinismului supra societăţii noastre. Noi îi datorăm lui Iisus şi religiei pe care El a iniţiat-o aspectele mai fine, mai decente ale societăţii noastre. « Credinciosul şi necredinciosul deopotrivă se cuvine să respecte creştinismul ca fiind mişcarea care a creat civilizaţia noastră. »
        Mult din ceea ce contravine învăţăturilor lui Hristos s-a comis în numele creştinismului. Învăţăturile false, creştinismul contrafăcut, ipocrizia şi slăbiciunea au diluat puterea căii creştine de viaţă. Totuşi, cei care trăiesc în acele ţări care sunt cel mai mult afectate de etica creştină sunt mai binecuvântaţi cu libertate, oportunitate şi valoare umană decât cei de oriunde altundeva de pe pământ.”



[1] Noel Hornor, Christianity: Burden or Blessing to Mankind ( Creştinismul: Povară sau Binecuvântare pentru Omenire), în The Good News, A MAGAZINE OF UNDERSTANDING, November-December 2008, p. 8-11; published bimonthly by the United Church of God, an International Association, 555 Technocenter Dr., Milford, OH 45150.  şi

[2] Dinesh D`Souza, What`s So Great About Christianity ( Ce-i aşa de măreţ în creştinism), 2007, p.56, apud idem, ibidem. (Toţi autorii, şi cărţile lor, care mai sunt citaţi în acest tabel sunt luaţi după   Noel Hornor, Christianity: Burden or Blessing to Mankind  ).
[3] William Barclay, The Daily Study Bible Series, 1976, Vol. 14, p. 208.
[4] Ibidem, p. 218.
[5] Alvin Schmidt, How Christianity Changed the World (Cum  creştinismul a schimbat lumea), 2004, p. 10.
[6] Ibidem, p. 102.
[7] Ibidem p. 49.
[8] Sarah Pomeroy, Goddesses, Wives and Slaves: Women in Classical Antiquity, 1975, p. 165.
[9] Schmidt, op. cit. p. 52.
[10] D`Souza, op. cit. p 56.
[11] Ibidem, p. 71 şi 60.
[12] Schmidt, op. cit. p. 102-103.
[13] D`Souza, op. cit. p. 70.
[14] Schmidt, op. cit. p. 53
[15] Max Dimont, Jews, God and History, 1994, p. 108.
[16] The Expositor`s Bible Comentary, 1978, Vol. 11, p. 81.
[17] Schmidt, op. cit. p. 128.
[18] Ibidem, p. 127.
[19] Ibidem, p. 157.
[20] Kenneth Davis, America`s Hidden History (Istoria ascunsă a Americii) 2008, p. 65.
[21] Lee Strobel, The Case for Faith ( Pledoarie pentru credinţă) 2000, p. 220.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu