miercuri, 2 februarie 2011

Sacrul în opera lui Brâncuşi

de Stela Guşe



Mi-am ales un titlu prea pretenţios, însă mi-am amintit poezia Anei Blandiana, intitulată „Condiţie”:                    
Sunt
asemenea
nisipului clepsidrei
care
poate fi timp
numai
în
cădere.
Pornind de la cuvântul „clepsidră” m-am dus cu gândul la Brâncuşi, la opera sa şi mi-am adus aminte că în copilărievăzusem un film la şcoală, cu o parte din operele sale, iar cele mai multe aveau ca postament motivul clepsidrei. Mai târziu am fost la Târgu Jiu unde am văzut „Coloana infinitului”, „Masa tăcerii” şi „Poarta sărutului”. Brâncuşi nu-şi consideră opera abstractă, el prinde ideea, esenţa lucrurilor. „Simplitatea mi-a adus pacea şi bucuria”, spune el într-o cugetare. Dacă eşti la baza coloanei şi pui mâna pe ea şi priveşti în sus, nu-i vezi sfârşitul. Ea este alcătuită din multe corpuri în formă de clepsidră, aşezate una peste alta. Timpul curge la nesfârşit. Este dorinţa artistului de a reda veşnicia, legătura noastră cu cerul şi pământul. Misiunea artei este să creeze bucurie. Nu se poate crea artistic decât în echilibru şi pace sufletească. Pacea se obţine prin renunţarea la sine.
Brâncuşi şi-a dorit ca operele sale să fie amplasate în spaţii deschise, „să se joace copiii cu ele”.
Bucuria aceasta, de a-i face bucuroşi pe alţii, consider că vine din credinţă, din generozitate, din preaplinul sufletesc.
„Masa tăcerii” ne duce întotdeauna cu gândul la familiile noastre, la părinţii noştrii sau poate la „Cina cea de taină” a lui Iisus. Când ne gândim la Mântuitorul nostru, totul devine tăcere. Nu avem dreptul să uităm.
Ce este legat în cer, pe pământ să nu fie dezegat. Asa aş intitula „Poarta sărutului”.
Auzisem cândva că „Pasărea măiastră” a lui Brâncuşi devenise emblemă pentru aviatorii americani. Dacă este aşa, atunci credinţa şi generozitatea artistului au făcut ca să fie mai aproape de cer, de nesfârşit.
Existenţa însăşi e plină de atâtea minuni. Florile, copacii, frunzele! Ce minune e să trăieşti! Sentimentul acesta de plenitudine, de bucurie întregeşte pe om. Este sentimentul de graţie pe care  ţi-l dă şi iubirea. Oamenii însă nu-l simt întotdeauna.
Simplitatea este, la urma urmei, complexitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu