de pr prof Ioan CIUNGU
„Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, Şi prin sufletul tău va trece sabie…”
(Luca, cap. 2, 34-35)
Oamenii şi societatea din epoca postmodernă de azi, când se referă la Domnul nostru Iisus Hristos, exprimă puncte de vedere contradictorii, dând pe faţă gândurile din multe inimi, având efect de sabie în sufletul Preacuratei şi împlinind proorocia dreptului Simeon. Nu-i mai puţin adevărat că această proorocie o împlinesc oamenii de mai bine de două mii de ani, indiferent cum s-au numit epocile în care au trăit, şi vor continua să o împlinească până la sfârşitul veacurilor.
În cele ce urmează încerc să răspund într-o oarecare măsură la următoarele întrebări :
1 Ce ştim despre etimologia şi despre sensurile cuvântului întâmpinare?
2 Cine este Domnul din punct de vedere biblic şi bisericesc?
3 Ce moment din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos rememorăm la sărbătoarea Întâmpinarea Domnului?
4 Ce ştim despre menţionarea în documente vechi a sărbătorii Întâmpinarea Domnului şi cum s-a ajuns la serbarea ei pe date de 2 februarie în Răsărit?
5 Ce calităţi au persoanele care Îl întâmpină pe Domnul pentru a-L cinsti, după cum observăm în Evanghelia după Sf. Luca?
6 Ce întâmpinare face Domnul sau ce răspunsuri dă El când este învinuit? Ce acuze I se aduc? În faţa cărei autorităţi bate în retragere acuzatorul? Dar cine este acuzatorul sau pârâşul în primul rând?
7 Ce răspuns dă Domnul acuzatorilor în perioada când El a trăit ca Om pe pământ? Care au fost acuzele?
8 Cum Îl putem întâmpina şi în epoca postmodernă de azi pe Domnul?
9 Care sunt primele zece ţări din lume, ca număr de creştini, având parcă efectivele prezente să-L întâmpine cumva pe Domnul şi de care El se poate
milostivi cum S-a milostivit de numărul mare de niniviteni?
10 Care sunt primele douăzeci de ţări din lume, ca număr de necredincioşi, agnostici, atei, cu efective prezente parcă să-L evite, să-L refuze sau chiar
să-L atace pe Domnul?
1 Ce ştim despre etimologia şi despre sensurile cuvântului întâmpinare?
Cuvântul întâmpinare s-a format din prepoziţia „în” plus substantivul „tâmpină”. Tâmpina sau tâmpena era un instrument muzical asemănător cu toba, azi numindu-se timpan. A întâmpina, la origine, înseamnă a bate toba în semn de cinste, a ieşi înaintea cuiva pentru a-l primi, a întâlni etc[1]
Deci, primul sens al cuvântului întâmpinare este ieşire înaintea cuiva, de obicei în semn de onoare.
Sensul al doilea este strict juridic: „ Act procedural scris prin care pârâtul răspunde la acţiunea reclamantului sau cel împotriva căruia s-a introdus o cale de atac răspunde la aceasta formulând apărări şi propunând probe.”[2]
Deci, sensul al doilea al cuvântului întâmpinare se referă la un răspuns în justiţie dat de cel acuzat. Mai simplu spus, un răspuns din partea celui acuzat.
Acestea fiind sensurile cuvântului întâmpinare înseamnă că putem să înţelegem în două feluri subiectul Întâmpinarea Domnului. În primul rând înţelegem că cineva îi acordă Domnului cinste, iar în al doilea rând înţelegem că Domnul, în situaţia de acuzat dă un răspuns cuiva. Să încercăm să le înţelegem pe amândouă. Dar mai înainte să clarificăm altă problemă:
2 Cine este Domnul din punct de vedere biblic şi bisericesc?
Când în Biblie vedem scris cuvântul Domnul, cu majusculă, înţelegem fără dificultate că e vorba de Dumnezeu. Totuşi este folositor să cunoaştem sensul cuvântului ebraic tradus, de obicei, parcă insuficient prin cuvântul Domnul. Este vorba de cuvântul ebraic exprimat în limbile cu grafie latină prin tetragrama YHWH, citită Yahve sau Yehova. Acesta este chiar numele pe care Dumnezeu Şi-l dă Lui Însuşi în dialogul cu profetul Moise.[3]
Traducătorii Bibliei dau la subsol de pagină note explicative şi comentarii pentru înţelegerea sensurilor. Astfel, în româneşte, Biblia tradusă de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, după textul grecesc numit Septuaginta, „sprijinit pe numeroase alte osteneli”, oferă următoarea notă referitoare la numele lui Dumnezeu:
„ Text fundamental pentru modul în care Dumnezeu Se defineşte pe Sine. Definiţia e concentrată în celebra tetragramă YHWH(care se poate citi IAHVE sau, mai rar IEHOVA), al cărei nucleu e verbul “a fi”. Textul Ebraic are câteva variante de traduceri: « Eu sunt Cel ce sunt »(misterul lui Dumnezeu Care refuză să-şi dezvăluie numele) ; « Eu sunt ceea ce sunt » (fiinţă prin ea însăşi); « Eu sunt fiindcă sunt » (care conţine în sine propria-i cauzalitate) şi chiar « Eu sunt Cel ce voi fi » (TOB), (Cel pe Care oamenii Îl vor percepe prin revelaţii succesive). Septuaginta preferă sensul « Eu sunt Cel ce este » (Dumnezeu este existenţa în sine, singura realitate adevărată şi cauza unică a tuturor realităţilor); aşa traduce şi Biblia de Ierusalim, revendicându-şi aplicarea unei riguroase sintaxe biblice.”[4]
TOB este acronimul pentru traducerea ecumenică a Bibliei în franceză ( Traduction Oecumenique de la Bible ). În această traducere, la nota explicativă referitoare la numele lui Dumnezeu putem citi următoarele:
`` « EU SUNT CINE VOI FI », adică « Eu sunt acolo cu voi după cum veţi vedea » ; alte traduceri posibile « EU SUNT CINE SUNT » (refuz de a face cunoscut numele Său personal ; compară cu Judecători 13.18); « EU SUNT CEL CE ESTE », în opoziţie cu alţi dumnezei care « nu sunt » (compară cu Isaia 43.10). Compară cu Apocalipsa 1. 4, 8 vezi şi Ioan 8. 24, 28, 58.”
Textele la care suntem trimişi pentru a face comparaţie sunt următoarele: :
Judecători 13.18 . E vorba de discuţia dintre Manoe, tatăl viitorului judecător evreu Samson, celebru pentru forţa sa fizică, şi îngerul Domnului : `` Dar îngerul Domnului i-a zis: ` De ce întrebi tu de numele meu ? Că el este minunat ( misterios ) . ` ”
Isaia 43.10 : `` Voi sunteţi martorii Mei , zice Domnul, şi Sluga pe care am ales-o, ca să ştiţi, să credeţi şi să pricepeţi că EU SUNT : înainte de Mine n-a fost Dumnezeu şi nici după Mine nu va mai fi . ’’
Apocalipsa 1. 4, 8 : ``Ioan către cele şapte Biserici care sunt în Asia: Har vouă şi pace de la Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine şi de la cele şapte duhuri care sunt înaintea scaunului Lui.” „Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.”
Evanghelia după Ioan 8. 24, 28, 58 :
“ V-am spus deci, că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre…”
„Deci le-a zis Iisus: « Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc. » ”
„ Iisus le-a zis: ` Adevărat, adevărat zic vouă: ` Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam.` ``
Explicaţiile de la subsolul paginii din TOB referitoare la Yahve continuă astfel:
„DOMNUL: numele personal al Dumnezeului lui Israel era Yahve sau Yahvoh(nu se ştie pronunţia exactă). Spre sfârşitul sec. IV î. Hr. , evreii luară obiceiul de a nu mai pronunţa acest nume [ pentru a nu risca să-L pronunţe greşit ( vezi Exod 20.7 ) ] , ci să zică Domnul ( cel mai adesea ) sau să-L înlocuiască cu alte expresii, ca Eu sunt ( v. 14 ), Numele ( Levitic 24,11 ) . Când textul ebraic dă numele personal Yahve sau unul din numele de înlocuire, acestea sunt traduse cu DOMNUL, EU SUNT, NUMELE, cu litere majuscule. – astfel mă veţi invoca Osea 12.6 Ps. 135.13
Textele la care suntem iarăşi trimişi pentru a face comparaţie sunt următoarele:
Osea 12. 6 . „ Dar Dumnezeu este Domnul Savaot, Domnul este numele Lui.”
Psalmul 135.13 ( în Biblia după textul ebraic ) sau Psalmul 134.13 ( în Biblia după textul grecesc numit Septuaginta ):
„Doamne, numele Tău este în veac şi pomenirea Ta din neam în neam.”[5]
În Noul Testament Domnul S-a revelat omenirii ca fiind Tată al nostru, al tuturor, care din marea Sa iubire faţă de lume L-a trimis pe Fiul Său pe pământ, să devină şi Fiu al Omului pentru a-i răscumpăra pe oameni din robia Diavolului, iar după realizarea răscumpărării este prezent în cei care cred în El prin Duhul Său cel Sfânt, până la sfârşitul veacurilor. [6] Aşadar, potrivit revelaţiei Noului Testament, Domnul este unul, însă în trei persoane . Tot mister, nepriceput de puterea minţii, primit însă prin puterea credinţei. Aceasta este axioma creştinilor, o credem, fără să o putem demonstra, aşa cum în matematică sunt crezute axiomele. Exprimată matematic, taina Sfintei Treimi arată astfel: 1+1+1=1. Adică trei Persoane distincte au o singură Fiinţă.
[1] MIC DICŢIONAR ENCICLOPEDIC, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 523 şi
DOSOFTEI, OPERE I, Editura Minerva, Bucureşti, 1978, p. 33, Psalmul 149
„… Şi să-I laude cu giocuri
Svântul nume-n toate locuri
Cu tâmpene şi psăltire
Să-I cânte de biruire…”
[2] MIC DICŢIONAR ENCICLOPEDIC… ibidem.
[3] Biblia, cartea din Vechiul Testament numită Ieşirea (sau Exod), capitolul 3, versetele 14-15
[4] BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001,, p. 81. vezi şi
[5] LA BIBLE, TRADUCTION OECUMENIQUE DE LA BIBLE, comprenant l` Ancien et le Nouveau Testament, traduits sur les textes origineaux hebreux et grec, avec introductions, notes essentielles, glossaire, nouvelle edition revue, 1995, ALLIANCE BIBLIQUE UNIVERSELLE – LE CERF, Paris, p. 83. vezi şi
http://bibliotheque.editionsducerf.fr/par%20page/120/TM.htm# , L`Exode, 3, 14, b
[6] Noul Testament, Evanghelia după Sfântul Matei, cap. 3, versetele 16-17 şi cap. 28 versetul 19 şi Evanghelia după Ioan, cap. 3 verset 16 şi cap. 14, versetele 16-17 şi Matei cap. 6, versetele 9-13 etc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu