miercuri, 5 ianuarie 2011

Sfântul VASILE cel MARE II

de Lucian OLARU



Guvernatorul provinciei Capadocia, Modest, era arian cu credinţa şi se purta foarte aspru cu locuitorii ortodocşi (nearieni) ai provinciei; el tuna împotriva Bisericii şi l-a chemat la judecată pe episcop, pe sfântul Vasile, pentru că nu accepta şi el erezia arienilor. ... Mânios peste măsură că acest episcop nu i se supune şi nu îi este frică de el şi de împărat, Modest guvernatorul provinciei s-a adresat sfântului cu cuvinte aspre şi mari ameninţări: confiscarea averilor, surghiunul, tortura şi chiar moartea. Iată şi răspunsul sfântului Vasile:
 - Apoi de confiscarea averilor n-are a se teme cel ce nu posedă nimic, afară de cazul când ai în vedere aceste cârpe de lână şi câteva cărţi, singura mea avere. De exil nu-mi pasă, întrucât nu sunt legat de o anumită localitate; nu-i al meu pământul pe care-l locuiesc acum, ci al meu este tot pământul unde aş fi aruncat; sau, mai bine zis, al lui Dumnezeu este tot pământul, pe care eu nu sunt decât un călător în trecere. Apoi la ce chinuri pot fi supus eu, care aproape că nu am trup, afară de cazul când te gândeşti să mă dobori dintr-o singură lovitură. Atâta îţi stă în putere. Cât despre moarte, ea este pentru mine o binefacere, că m-ar duce mai curând la Dumnezeu, prin Care trăiesc şi Căruia Îi slujesc, pentru că sunt aproape mort, şi de Care doresc mult să mă apropii.
Prefectul, încremenit de mirare, a zis:
-          Până acum mie încă nu mi-a vorbit nimeni aşa şi cu atâta îndrăzneală.
Vasie i-a răspuns:
-          Poate, pentru că n-ai dat peste un episcop. Acela, desigur, ţi-ar fi vorbit tot aşa în împrejurări asemănătoare.[1]
......................................
După ce a grăit aşa şi a primit acest răspuns, prefectul, văzând firea atât de neînfricoşătoare şi nebiruită a acestui bărbat, i-a dat drumul concediindu-l nu cu ameninţări, ci cu oarecare respect şi sfială...
..... auzind despre toate acestea, împăratul a poruncit să nu mai fie întrebuinţată faţă de el (sfântul Vasile, n.n) violenţa, ci a schimbat ameninţarea în admiraţie; şi cu toate că n-a mers până acolo încât să primească şi credinţa ortodoxă a lui Vasile, fiindu-i ruşine de această convertire, căuta totuşi motive de scuză, ceea ce îi făcea mare cinste.
Uimit împăratul de tărie şi credinţa sfântului Vasile, a dorit să-l vadă. Sfântul Grigore din Nazianz ne relatează două întâlniri ale impăratului cu sfântul Vasile: «Mergând cândva împăratul la biserică împreună cu suita sa – era de sărbătoarea Bobotezei, când în biserică era mare aglomeraţie – s-a aşezat în rândul mirenilor. ... după ce a văzut şi pe sfântul Vasile, cu trupul nemişcat, cu privirea şi cu sufletul liniştit, ca şi cum prin venirea împăratului nu s-a întâmplat nimic neobişnuit, ci stând drept, ... împăratul s-a simţit cuprins de un fel de sfială sau frică; mintea a început a-i fi învăluită ca de un fel de ceaţă şi a i se învârti pământul înaintea ochilor....»[2]
Sfântul Grigore din Nazianz istoriseşte că împăratul Valens a venit şi a doua oară să-l vadă pe sfântul Vasile: «Şi ce frumos a vorbit Vasile împăratului şi cu câtă înţelepciune, când acesta a venit iar la biserica noastră şi a păşit dincolo de catapeteasmă, pentru o întrevedere şi o convorbire, pe care de multă vreme o dorea! ... aceasta este originea bunăvoinţei de mai târziu a împăratului faţă de noi şi cauza potolirii prigoanei. Această întrevedere, întocmai ca un torent, a spălat cea mai mare parte a defăimărilor ce ni se aduceau».[3]
Cu toate acestea ereticii arieni nu sau lăsat şi au reuşit ca sfântul Vasile să fie exilat. «Se făcuseră, spune sfântul Grigore, toate pregătirile necesare. Sosise noaptea, căruţa era gata; vrăjmaşii lui Vasile aplaudau, pe când credincioşii boceau; ... atunci Dumnezeu ... a lovit cu boală pe fiul împăratului, şi încă pe neaşteptate. Odată cu decretul de exil i s-a adus împăratului şi vestea acestei boli şi atunci mâna lui a fost împiedicată să semneze decretul şi sfântul a scăpat de primejdie, bărbatul pios a fost graţiat datorită frigurilor fiului, care a muiat asprimea tiranului. ... împăratul căuta pretutindeni leacul bolii şi pe cei mai buni medici; făcea nenumărate rugăciuni şi se prosterna cu faţa la pământ. Negăsind nici un leac pentru boală, împăratul a făcut apel la credinţa lui Vasile; dar deoarece se ruşina din cauza nedreptăţii ce-i făcuse de curând, şi nu îndrăznea să-l cheme chiar el, a însărcinat cu acest lucru pe alţii dintre prietenii cei mai iubiţi  ai lui. Atunci sfântul Vasile s-a înfăţişat fără întârziere şi fără nici o obiecţiune; şi îndată, după venirea lui, boala s a mai uşurat, iar tatăl a început să aibă nădejdi mai bune. Si, desigur, dacă nu s-ar fi adăugat sare în apă, chemând odată cu Vasile şi pe eretici, în care credea mai mult, copilul s-ar fi vindecat imediat, şi ar fi fost dat sănătos în braţele tatălui său. Aşa credeau cei ce au fost de faţă.»[4]
«Se spune că nu mult timp după aceasta, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu însuşi prefectul Modest. Fiind lovit şi el de o boală s-a plecat sub mâinile acestui bărbat sfânt. Prefectul suferea, plângea, se zbătea; de aceea a trimis după Vasile şi-l conjura, strigând: «Iată, acum ai căpătat satisfacţie! Izbăveşte-mă de această boală!» Lucru care s-a şi întâmplat, după cum a recunoscut-o chiar prefectul şi a spus-o la multi care nu stiau; că după această întâmplare nu mai înceta a lăuda pe Vasile şi a-i admira virtuţile».[5]
Sfântul Vasile  a creat în apropierea Cezareii un mare complex filantropic, care cuprindea: biserică, spitale, leprozerii, azile pentru bătrâni, case pentru străini; la acestea se adaugă clădirile cele de trebuinţă pentru satisfacerea nevoilor tuturor acestor aşezăminte: bucătării, ateliere de tot felul şi alte dependinţe necesare; nu lipseau nici şcolile în care copiii învăţau carte şi nici şcolile pentru învăţarea meseriilor.[6]


[1] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 23.
[2] Idem, pp 24.
[3] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 25.
[4] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 25.
[5] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 26.
[6] Vasile cel Mare, Sfântul, PSB vol 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp 28.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu